Mănăstirea Cheia

Cheia

Descriere

Mănăstirea Cheia este o mănăstire ortodoxă aflată în judeţul Prahova, sat Cheia, aproape de pasul Bratocea, frontiera ce separa odinioară Valahia de Transilvania, pe Valea Teleajenului, la o altitudine de 897 m, la poalele Munţilor Ciucaş (Carpaţii Orientali), între pârâiaşele Tâmpa şi Cheiţa. Depresiunea Cheia, unde se află o poiană cu acelaşi nume, este de fapt o agestră formată din conuri de deversare, terasate de-a lungul a mii şi mii de ani. Aici şi-a găsit Teleajenul „cheia” cu ajutorul căreia a deschis calea spre sud.

Aflată într-un cadru natural mirific, mănăstirea Cheia a reprezentat o locaş de alinare sufletească şi trupească atât pentru pelerini, dar şi pentru târgoveţii munteni şi ardeleni şi păstorii ce împodobeau munţii din împrejurimi cu turmele lor.

Istoricii afirmă că prima biserică a mănăstirii Cheia ridicată la 1770, era din lemn şi avea hramul Sf. Nicolae. După şapte ani biserica a fost distrusă de turci, iniţiativa pentru constuirea celei de-a doua biserici, aparţinând stareţului Atanasie, primul staret cunoscut după nume al Cheii. A fost ridicată la poalele Muntelui Roşu şi avea hramul Adormirea Maicii Domnului.

Tip obiectiv turistic

Mănăstire

Locaţie

de la
0lei